Galeria Votat Produsul Anului®: Inovație adusă la rang de operă de artă

Pentru marketerii pasionați, conceptul Votat Produsul Anului® nu este ceva nou, ci un obiectiv mult dorit în ierarhia aprecierii unui brand. De peste zece ani, Media Concept Store organizeaza această competiție, ce oferă distincția Votat Produsul Anului® produselor inovative votate de catre consumatori pentru valoarea și diferența adusă în viața lor.

Galeria de talente

Gala Votat Produsul Anului® a reușit să aducă sub aceeași umbrelă celebrarea produselor și serviciilor inovative din diverse domenii, de la bunuri de larg consum până la suplimente alimentare, servicii bancare și de telecomunicații, invitându-i sub reflector, odată pe an, pe cei care fac lucrurile să se întâmple și aplaudându-le performanțele.

2020 este un an special, din toate punctele de vedere. Cu aspecte care ne provoacă în fiecare zi, dar și cu energie pozitivă atunci când provocările sunt servite cu soluții inedite.

În acest an, în contextul pandemiei,  Gala de decernare a premiilor – momentul de strălucire al câștigătorilor, a fost transformată într-o galerie de artă, ale cărei lucrări au fost reunite în albumul “Inovație și Artă”, ce reușește să păstreze astfel eleganța, energia și entuziasmul evenimentului.

Oda bucuriei

Crearea albumului care celebrează fiecare câștigător printr-o lucrare de artă vine pe o nevoie terapeutică a energiei colective de frumos și echilibru.

Astfel, proiectele premiate ale anului 2020 au devenit muze pentru patru creatori români: Alexandra Radu, Artisano Romeno, Călin-Liviu Georgescu și Mircea Tocaci. Fiecare companie câștigătoare, a fost celebrată, alături de trofeu, printr-o piesă de artă unică – fie ea reprezentată printr-o pictură, sculptură, lucrare ceramică sau fotografie abstractă.

Aqua Carpatica, apa preferată a zânelor

Ceramista și ilustratoarea Alexandra Radu reușește să materializeze apa Aqua Carpatica și structura armonioasă și echilibrată a unei picături printr-o siluetă lucrată în porțelan, numită Dew Collector. Lucrarea are inspirația unui colector de rouă cu cea mai curată apă, “ca-n poveștile cu zâne ce își spală chipurile în zori”.

Green Cola și spiritele naturii

Să nu credeți ca avem de a face doar cu zânele. Green Cola nu este mai prejos. “Three nature spirits” este lucrarea inspirată de Green Flavours – Green Cola, alt câștigător al Votat Produsul Anului® 2020, unde aromele naturale de vișine, lămâie și portocală sunt reprezentate de trei pahare de porțelan, ce își însușesc trei spirite ale naturii, venite de pe un tărâm magic.

Arome în pictură

Nicoleta Pădure sau Artisano Romeno, pseudonimul sub care pictează de 14 ani, susține că energia creativității poate izvorî de oriunde, lucru confirmat în lucrările ei dedicate produselor premiate, precum ciocolata Dare, unde din armonia aromelor a rezultat pictura “Confet”, sau Cârnații Grătărel de la Elit , unde focul devine un alchimist al gustului, lucrare numită „Fum a fum’’.

Pampers și inocența

Călin-Liviu Georgescu, un maestru al fotografiei abstracte, traduce evenimente vizuale ce par intangibile într-un sens unicat, înțeles și simțit diferit de fiecare privitor.

Puritatea și inocența unui produs precum Pampers Aqua Pure Wipes puteau fi materializate doar de el într-o lucrare precum “Happy 400”. Culoarea electrizantă, numită și Baker Miller Pink, este denumită culoarea fericirii, iar detaliul repetat de 400 de ori însumează imaginea unui prunc adormit.

Pentru alt produs marca Pampers, mai exact Active Baby, vedem reprezentată bucuria bebelușilor de a descoperi lumea, un bebeluș ce descoperă marea pentru prima oară și orizontul infinit al lucrurilor noi de aflat. O curiozitate numită “Baby vs Horizon”.

Anatomie de marketing

Un alt artist care a acceptat provocarea Media Concept Store este Mircea Tocaci, un sculptor dăruit, priceput și la vitralii bisericești. El consideră că sculptura poate suprinde anatomia realității, de la realism la suprarealism.

Pantene a oferit unor generații întregi încredere în frumusețea lor, lucru pe care Mircea l-a sărbătorit prin “Feminis”, scultura puterii infinite a feminității.

Pentru Telekom Smart Wifi, creatorul de portaluri instante către cunoaștere și diversitate printr-un acces facil la informație, scultura în marmură realizată de Tocaci poartă, specific, numele “Semnal”.

Făra dar și poate, acest album-galerie le spune “Felicitări” premianților din promoția 2020 într-un mod cel puțin spectaculos.

Reacțiile nu au întârziat să apară

Beatrice Chis, Director Marketing ETI European Foods Industries Romania a salutat inițiativa organizatorilor de a marca încheierea competiției prin lansarea albumului Inovație și Artă: „Este un proiect inedit, în care ne bucurăm să fim prezenți cu trei dintre brandurile noastre: Dare, Wanted și Adicto, desemnate Votat Produsul Anului® în categoriile lor – napolitate, batoane de ciocolată și prăjituri. Inovația, valoare adânc înrădăcinată în ADN-ul ETi, înseamnă și adaptare, iar găsirea unei soluții creative pentru ca momentul galei să nu treacă nemarcat ne dă speranță că împreună vom trece cu toții cu bine prin această perioadă dificilă. Păstrăm albumul la loc de cinste și sperăm ca anul viitor să ne revedem pe scena galei Votat Produsul Anului® cu noi game și produse apreciate de consumatorii români.

“Reacția pe care am avut-o când am primit oficial răspunsul de la Media Concept Store, cu privire la trofeu și premiu a fost WOW!!! Ce idee genială!!! Dacă inițial am fost dezamăgită că anul acesta nu va fi o decernare de premii live, la vederea operei <Trei spirite ale naturii> de Alexandra Radu, s-a instalat sentimentul de unicitate a momentului. Anul acesta, clar, este inedit din toate punctele de vedere. Mulțumim Alexandrei Radu pentru viziunea și redarea exactă a ceea ce Green Flavours transmite consumatorilor. Este punctată și surprinsă întocmai esența produselor Green,” spune Ana Maria Dorobăț, Brand Manager Elgeka Ferfelis Romania.

Lucrarea de artă „Fum a fum” are pentru echipa Elit, o valoare unică:  ”Salutăm cu entuziasm noua abordare a festivității de premiere Galeria Votat Produsul Anului®! Noul concept este o minunată ocazie de a promova talentele locale, artiști excepționali, care în aceste vremuri fără precedent au o șansă în plus de a fi apreciați și promovați ca valori culturale unice. Felicitări Media Concept Store și Artisano Romeno – interpretarea inedită a produsului preferat de clienții noștri este o surpriză foarte plăcută! Suntem mândri de premiul Votat Produsul Anului® câștigat de “Cârnații Grătărel”, o dovadă în plus că inovația și tradiția sunt concepte complementare, iar exigența echipei noastre pentru produse de calitate dezvoltă produse de excepție!”, spune Cristina Bodea – Manager Marketing și Comunicare Elit.

De ce Votat Produsul Anului®?

Apărut în Franța acum trei decenii, conceptul Votat Produsul Anului® a ajuns astăzi la peste patru miliarde de consumatori la nivel global, concursul fiind activ în peste 40 de țări.

Eticheta ce poartă logo-ul Votat Produsul Anului®, distincție oferită anual de către consumatori produselor inovatoare, poate fi utilizată atât pe ambalaj cât și în comunicarea acestora. La nivel internațional, s-a demonstrat că această etichetă crește încrederea și loialitatea cumpărătorilor și devine un valoros instrument de impulsionare a vânzărilor și de îmbunătățire a imaginii brandurilor.